ICR Viena a lansat în ianuarie 2009 o linie dedicată de programe pentru a marca 20 de ani de la prăbuşirea comunismului în România. Iniţiativa, singulară în comunitatea reprezentanţelor culturale străine acreditate la Viena, a fost primita excepţional de parteneri, public şi originari din România. “Sunt surprins că tocmai ICR Viena şi nu institutele culturale ale altor state vecine nouă şi-a propus să marcheze anul 1989 printr-o direcţie specială de programe sub motto-ul ROMANIA 20 years after. 1989 a fost din punctual meu de vedere un an foarte complicat pentru România. Dacă ne uităm la proiectele ICR Viena programate pentru acest an, putem înţelege cât de complicată este chestiunea schimbării, a revoluţiei, cum este tratată această chestiune a schimbării chiar şi în prezent. Faptul că tocmai o ţară ca România joacă rolul de deschizător de drumuri în acest an jubiliar, într-o manieră discursivă, reflexivă şi autocritică mi se pare exemplar”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă ambasadorul Emil Brix, directorul Direcţiei Politici Culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Europene şi Internaţionale al Austriei.
Vineri 27 martie, ICR Viena organizează la Palatul Hofburg, un simpozion la care sunt invitaţi pentru prelegeri şi discuţii cu publicul şi presa, Alina Mungiu Pippidi, Vladimir Tismăneanu, Smaranda Vultur, Mircea Dinescu şi Radu Filipescu. Otmar Lahodynsky de la publicaţia Profil va vorbi despre reflectarea în presa austriacă a evenimentului din 1989, iar Roland Adrowitzer, specialist în politică externă şi corespondent al televiziunii ORF la Bruxelles, va modera dezbaterea.
Organizarea simpozionului în centrul istoric al Vienei, Palatul HOFBURG, a fost posibilă datorită sprijinului substanţial acordat ICR Viena de Ministerul Afacerilor Europene şi Internaţionale al Austriei. Contribuţii importante, financiare, logistice şi organizatorice au venit din partea Academiei Diplomatice din Viena, Societăţii Academice din România, Asociaţiei Austro-Române (AUSTROM), Institutului pentru Spaţiul Dunărean şi Central European (IDM) şi firmei Tarus& Partners.
Grupul Realitatea-Caţavencu a acordat cel mai generos sprijin financiar acestui proiect al ICR Viena.
Mai multe informaţii pe:
http://www.romania-20yearsafter.blogspot.com
Reprezentaţii de teatru, expoziţie şi dezbateri la Dschungel Wien. Seria de evenimente, organizată în colaborare cu asociaţia culturală ensemble europa, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR), sub înaltul patronaj al Ministerului Afacerilor Europene şi Internaţionale al Austriei lansează linia de programe iniţiate de ICR Viena pentru 2009 sub motto-ul ROMANIA 20 YEARS AFTER, dedicată marcării a 20 de ani de la prăbuşirea dictaturii în România.
Programul evenimentelor:
Joi, 15.01.2009
10:00 – reprezentaţie „Bucharest Calling” de Peca Ştefan, pusă în scenă şi jucată de o echipă de regizori şi actori austrieci;
18:30 – vernisajul expozitiei „Ce înseamnă comunismul pentru mine?” realizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (deschisă până pe 30 ianuarie 2009);
19:30 – reprezentaţie „Bucharest Calling”
Vineri, 16.01.2009
10:00 – reprezentaţie „Bucharest Calling”
18:00 – forum „Pentru ca lucrurile să nu se mai repete niciodată”; cu participarea a patru autori care au contribuit la proiectul IICCR „Ce înseamnă comunismul pentru mine?”
19:30 – reprezentaţie „Bucharest Calling”
21:00 – DJ Night
Sâmbătă, 17.01.2009
19:30 – reprezentaţie „Bucharest Calling”
Luni, 19.01.2009
10:30 – reprezentaţie „Bucharest Calling”
19:30 – reprezentaţie „Bucharest Calling”