Schimbă dimensiunea fontului

Viena Românească

Portalul Românilor din Austria

Acum este 23 Mai 2017 11:37

Scrisoare adresata Presedintelui ales al Romaniei

Scrisoare adresată Președintelui ales al României, domnul Klaus Johannis

Domnule Președinte, asist cu stupoare la mocirla in care se zbate România și sunt convins că și dumneavoastră la fel. Asistați. E inutil să vă spun că apelurile dumneavoastră la respectarea justiției și a statului de drept adresate parlamentului, sunt parte integrantă a zicalei ,,câinii latră, caravana trece". Nu mai încercați, nu asta e soluția. Soluția este dizolvarea acestui parlament corupt și mincinos care pătează istoria României in așa măsură ca dacă nu sesizăm Guiness Book se sesizează ei din oficiu pentru recordul de corupți într-un parlament al unui stat civil.

Așadar, va cer hotărât în calitate de cetățean al României, să salvați poporul care v-a ales. Probabil mi-ați răspunde că nu e atât de simplu, că nu sunt toți corupți ci doar cei a căror vinovăție e dovedită în justiție. Eu v-aș răspunde că nu mai avem răbdare. Au avut timp 25 de ani să dovedească buna credință și nevinovăția. Nu au facut-o. Așadar, repet: DIZOLVAȚI PARLAMENTUL, găsiți o cale, nu știu, referendum, televot, ordonanță, orice că nu mă pricep dar găsiți o cale. Scrieți o pagină nouă și dreaptă a acestei țări, de aceea v-am ales. Haideți să construim împreună un nou record. Haideți sa construim împreună, dumneavoastră și noi poporul, cel mai curat și onest parlament din Europa, doar sunteți obișnuit cu recordurile.
Sincer ne-am săturat să fim abandonați de ambulanțe pe câmp, să nu găsim abecedare pe bănci în prima zi de școală, să primim 8 euro alocație de stat pentru copiii noștri. Și știți ce? Acei 8 euro nu îi vrem. Vrem să avem un salariu care să ne permită să ne lipsim de ei.

Am ajuns la oribila concluzie că acești politicieni care pretind că ne reprezintă în parlament în timp ce dorm sau vizionează filme porno pe smartphone-uri, ne-au furat trecutul alungându-ne în alte țări pentru pâinea zilnică. Ne-au furat prezentul prin fraude fiscale colosale demne de record și ne-au furat și viitorul domnule președinte. Au furat viitorul copiilor noștri. Au tăiat pădurile țării. Au lipsit pe copiii noștri de prima carte, prima piatră de la temelia educației lor.
Credeți că nu e de ajuns? Aș putea continua la nesfârșit sau aș putea scrie cartea ,, Istoria corupției de la origini și până in prezent".
Consider că sunt lucruri pe care le știți deja. Și vă rog să nu mă înțelegeți greșit, nu mă deranjează persoanele care au trei lingouri de aur în safe. Mă deranjează modul în care le-au obținut. Mă deranjează că suntem sclavii băncilor, mă deranjează că nu mai suntem noi, poporul român, primul producător de petrol din Europa, de pe urma căruia să trăim decent, mă deranjează că cele mai sălbatice păduri din Europa ajung în gaterele din Austria pentru a îmbogăți câțiva parlamentari. Și ar mai fi vreo mie de lucruri care mă deranjează.

Haideți să începem din nou. Haideți să mergem pas cu pas spre o viață normală. Atât vă cer, o viață normală. O viață normală care a devenit imposibilă datorită acestui parlament pe care noi trebuie să-l eliminăm. Să-l eliminăm pentru că vrem să trăim în casele bunicilor noștri reconstruind vatra românească. Pentru că de aici, de la această vatră ne putem forma si educa copiii sau ajuta părinții.
Am să închei această scrisoare rugându-va să faceți ceva pentru poporul român. Rugându-va să faceți ce noi, poporul umilit, înfometat și rătăcit am face-o într-un mod nu tocmai pașnic împinși de disperare și sărăcie. Faceți-o dumneavoastră domnule Președinte. Fiți dumneavoastră eroul de care avem nevoie. Fiți dumneavoastră eroul din cărțile de istorie ale strănepoților nostri.


[ Time : 0.014s | 16 Queries | GZIP : Off ]