Valorile românilor - Încrederea în instituţii

Încrederea în instituţii tradiţionale

Indiferent de anul de referinţă, biserica şi armata sunt instituţiile care se bucură de cel mai mare nivel de încredere în rândul populaţiei. Datele pentru 2008 arată că 85% dintre români au încredere mare sau foarte mare în biserică*, în timp ce 76% au încredere mare sau foarte mare în armată.

În ceea ce priveşte dinamica încrederii în aceste instituţii, în cazul bisericii nivelul de încredere a crescut uşor în perioada 1990 – 1996, după care s-a menţinut, cu mici variaţii, în jurul valorii de 85%. Încrederea în armată a variat uşor în jurul valorii de 85% în perioada 1990 – 1997, după care a cunoscut un declin** de aproximativ 15%, perioada 1998 – 2008 fiind caracterizată de fluctuaţii în jurul valorii de 70%.

Dinamica încrederii în instituţiile tradiţionale: 1990 - 2008

Nivelul mediu de încredere în armată nu diferă semnificativ în sub-grupurile de populaţie definite de sex, vârstă, educaţie sau mediu rezidenţial. În ceea ce priveşte încrederea în biserică, există unele diferenţe semnificative: biserica beneficiază de mai multă încredere în rândul celor care locuiesc în mediu rural (88%), printre femei (88%) şi printre cei care au cel mult opt clase (90%). Încredere mai scăzută decât media se observă în mediul urban (83%), printre bărbaţi (83%), în grupul celor care au terminat o facultate (79%) şi printre cei cu vârsta sub 30 de ani (79%).

Încrederea în instituţiile statului

Parlamentul, Guvernul, Preşedinţia şi partidele politice reprezintă principalii actori ai sistemului politic, instituţiile centrale ale statului. Dată fiind importanţa lor, încrederea în aceste instituţii poate fi interpretată ca indicator al suportului pentru sistemul politic.

În anul 2008 toate cele patru instituţii suferă de un deficit de încredere: doar 45% dintre români au încredere (mare sau foarte mare) în Preşedinţie, doar 24% au încredere în Parlament şi în Guvern şi doar 17% au încredere în partidele politice. Pentru comparaţie, media încrederii în parlament în UE 27 este 34% (România se află pe locul 20 în topul încrederii în parlament), iar media încrederii în guvern în UE 27 este 32% (România se află pe locul 20 în topul încrederii în guvern).

Dinamica încrederii în instituţiile statului: 1990 - 2008

Adevărata poveste este spusă, însă, de evoluţia încrederii în instituţiile statului din 1990 până în prezent. În datele prezentate aici se pot observa patru trend-uri semnificative.

1. Privind evoluţia încrederii în cele patru instituţii în ansamblu, se poate observa că aceasta este caracterizată de un trend descrescător. Pentru perioada 1990 – 1997 avem date doar pentru încrederea în Parlament şi Guvern, însă putem presupune că încrederea în Preşedinţie şi partide a urmat un trend similar. Trebuie remarcat că deşi scăderea încrederii în instituţiile statului reprezintă o problemă serioasă pentru sistemul politic românesc, aceasta este contra-balansată de creşterea suportului pentru democraţie şi pentru valorile democraţiei.

2. Datele indică existenţa unui efect de „lună de miere” semnificativ. Acest efect nu este vizibil în cazul alegerilor din 1992, ceea ce poate fi explicat prin faptul că aceste alegeri nu au dus la schimbarea partidului la putere şi prin faptul că încrederea în Parlament şi Guvern era în proces de ajustare de la valorile foarte mari înregistrate la începutul tranziţiei. Alegerile din 1996, care au marcat primul transfer de putere din perioada post-comunistă, indică un efect extrem de puternic: încrederea în Parlament a crescut de la 26% la 60%, iar încrederea în Guvern a crescut de la 31% la 66%. Un efect similar se observă şi la alegerile din 2000, când încrederea în Parlament a crescut de la 10% la 35%, încrederea în Guvern a crescut de la 13% la 47%, încrederea în Preşedinţie a crescut de la 21% la 53%, iar încrederea în partide a crescut de la 9% la 14%. Alegerile din 2004 se disting de alegerile din anii anteriori prin aceea că, deşi a avut loc un transfer de putere, efectul de „lună de miere” a avut o magnitudine mult mai redusă: pentru toate instituţiile sporul de încredere a fost de aproximativ 5%. Această reducere poate fi interpretată ca un indicator al distanţării cetăţenilor de sistemul politic.

3. De-a lungul întregii perioade topul încrederii în cele patru instituţii ale statului a rămas neschimbat: Preşedinţia se bucură de cea mai mare încredere, urmată de Guvern, de Parlament şi de partidele politice. Mai mult, cele patru instituţii au traiectorii similare în timp. Explicaţia pentru această stabilitate rezidă în structura instituţiilor: oamenii au tendinţa de a acorda mai multă încredere unei instituţii pe care o pot personaliza decât unei instituţii căreia nu îi pot asocia o persoană. Din această perspectivă, Preşedinţia este reprezentată de o singură persoană – preşedintele; Guvernul este reprezentat, în principal, de premier dar poate fi reprezentat şi de membrii cabinetului; Parlamentul este o instituţie mult mai difuză – are un mare număr de membri şi nu are un reprezentant bine definit la nivelul imaginii publicului despre această instituţie; partidele politice, fiind o categorie formată din actori multipli, nu au un reprezentant.

4. Datele pentru perioada 2006 – 2008 sugerează un trend atipic. Începând cu 2006 se poate observa o creştere uşoară a încrederii în Parlament, în Guvern şi în partidele politice, iar în cazul Preşedinţiei se poate observa o creştere de la 2007 la 2008. Caracterul atipic al acestui trend este dat de faptul că această creştere are loc în a doua jumătate a ciclului electoral, când, de regulă, instituţiile înregistrează un declin de încredere. Este posibil ca această creştere să fi fost determinată de contextul economic favorabil. Din păcate, datele pentru 2009 nu sunt încă disponibile şi, chiar şi când vor fi disponibile, ele nu vor putea indica exact sursa acestei creşteri deoarece sfârşitul anului 2008 a marcat atât începutul crizei economice cât şi începutul unui nou ciclu electoral.

Singurele diferenţe semnificative din punct de vedere statistic se pot observa în mediu rural, unde există un nivel de încredere în Guvern şi în partide uşor mai ridicat decât media şi în urban, unde încrederea în aceste instituţii este uşor mai scăzută. În toate celelate cazuri diferenţele observate nu sunt semnificative statistic.

Încrederea în UE şi NATO

Uniunea Europeană şi NATO se bucură de un nivel ridicat de încredere: 61% dintre români au încredere mare sau foarte mare în UE, iar 57% au încredere în NATO. Este demn de remarcat că UE şi NATO urmează bisericii şi armatei în topul încrederii în instituţii. Românii acordă mai multă încredere instituţiilor “apolitice” şi extrastatale decât instituţiilor naţionale pur politice.

Ca şi în cazul instituţiilor statului, încrederea în UE şi NATO este omogenă în sub-grupuri de populaţie, cu excepţia distincţiei urban – rural: cei care locuiesc în mediul rural au, în medie, mai multă încredere în UE (66%) şi NATO (61%) decât cei care locuiesc în mediul urban.

Dinamica încrederii în UE şi NATO: 1990 - 2008

În ceea ce priveşte dinamica încrederii în UE şi NATO, datele de care dispunem doar schiţează o traiectorie. După cum se poate observa, între 1993 şi 2005 variaţia încrederii în cele două instituţii este “ascunsă”, deoarece avem date doar pentru 1999.

Datele sugerează, însă, că în prima parte a tranziţiei, pe măsură ce România a eşuat în a se apropia de Europa, încrederea în aceste instituţii a scăzut. Începând cu 1999, pe măsură ce pentru români a devenit evident că UE şi NATO nu au refuzat ci doar au amânat acceptarea României ca stat membru, încrederea în cele două instituţii a intrat pe un trend ascendent.

România în context regional

În comparaţiile cu democraţiile mai avansate din Vestul Europei, România se plasează, deseori, pe o poziţie inferioară. Deşi astfel de comparaţii sunt de interes, deoarece arată distanţa dintre unde suntem şi unde ar trebui să fim, ele nu ţin cont de faptul că istoria recentă a României a fost complet diferită de cea a Vestului Europei.

Fostele ţări comuniste din Centrul şi Estul Europei reprezintă un termen de comparaţie mult mai potrivit, deoarece acestea au în comun cu România atât experienţa regimului comunist cât şi experienţa tranziţiei post-comuniste. Pentru a ajunge din urmă Vestul Europei trebuie, mai întâi, să ne depăşim proprii vecini.

Cum se compară România cu restul ţărilor din Europa Centrală şi de Răsărit? Imaginea de mai jos oferă un răspuns la o astfel de comparaţie, prezentând nivelul de încredere în parlament, guvern şi partide politice în ţările din regiune. Trebuie remarcat că ţările din zonă au, în general, un nivel al încrederii în cele trei instituţii semnificativ mai redus decât cel înregistrat în Vest.

Cu un scor mediu de 24%, România se află într-o poziţie de mijloc, înaintea unor ţări precum Bulgaria, Cehia, Ungaria sau Polonia, însă în urma altor ţări, precum Estonia, Slovacia, Slovenia sau Macedonia, în ceea ce priveşte încrederea în parlament şi încrederea în guvern. Merită reamintit aici că această poziţie a fost obţinută după o creştere semnificativă a încrederii în cele două instituţii observată după 2006. Comparativ cu ţările din această regiune, media încrederii în Parlament şi în Guvern în UE 15 este de 47%.

Cu un scor de aproape 18%, România se situează, alături de Macedonia, înaintea celorlalte ţări din Europa Centrală şi de Est în ceea ce priveşte încrederea în partidele politice. Mai mult, cu acest scor se situează şi înaintea unor ţări din Vestul Europei, precum Franţa, Italia sau Marea Britanie. La nivelul UE 15, media încrederii în partidele politice în anul 2008 era de 26%.

Sursa: Grupul românesc pentru studiul valorilor sociale